Adina Banea

Trăim la întâmplare

Tot vedem şi tot auzim şi tot mai des întâlnim oameni care se tot plâng. Oameni care au senzaţia că mereu sunt ei nedreptăţiţi cumva. Oameni care se plâng mereu că păţesc doar ghinioane şi tot felul de rele şi răutăţi şi neînţelegeri şi neiubiri. „De ce mi se-ntâmplă mie toate astea? Dar cu ce-am […]


Evoluție sau depresie?!?

Evoluție sau depresie?!? Ce zici, sunt oare într-o etapă de evoluție ori poate doar stau pe-o margine mai prăpăstioasă-așa, ce-mi prevestește o depresie din aia foooarte adâncă, din care să nu mai știu nici eu pe unde să-mi mai scot apoi cămașa? ..că mă tot gândesc cu groază să nu devin precum doamna aceea enervantă […]


Concurs SexHibition

„Sexul e o artă şi atunci devine dragoste. Devine o legătură între două suflete. Transcende timp şi spaţiu, în noaptea aia simţi că îl ţii de mână pe Dumnezeu când îţi arată minunăţiile lumii. La final, când te ţine în braţe, te simţi ca un nou născut după baie: împăcat, fericit, cu un zâmbet misterios […]


SexHibition 13

13. Rutină prietenească  Buzz! „- Hey..! E vreo urgenţă? Că mă grăbesc să mă văd cu Mara în juma’ pentru un ceai…mă rog, pentru cui i-o şi prii ceaiul la ora asta, căci mie nu cu siguranţă..! Darrr o ştii pe Mara, care soarbe tot mereu cu zâmbetul cel mai fericit din lume ceaiul ei […]


Training antirid (și) cu efect retroctiv

Citeam mai deunăzi printr-o revistă online, un articol ce vindea ceva curs antirid cu efect retroactiv. „WOW! Aşa minune minunată să mi se deschidă mie-n laptop astăzi? Şi cine nu credea că-s norocoasă, ia uite cum s-a înşelat!”. Articolul plătit despre care povestesc, vindea publicitate pentru popularizarea unui curs de training banal, ce promitea însă […]


Iubirea mi-e femeie

Dragostea nu-i lacrimă ce-şi plânge trist prin geană, Iubirea nu-i nici fulger prin suflet pregătit să geamă, Dragostea, iubirea ori..cum vrei tu să-i spui, Te-ațâță tot mereu cu zâmbet, cu hohote hai-hui. Te gâdilă, te răscoleşte, îți învelește cu rid vesel grija, Te ia de mâna, te plimbă alergândă de-un călcai, Îți ocolește ghinioane, șoptindu-ți […]


Iubire strânsă într-un sac

..şi uite cum te iubesc eu astăzi şi mai mult decât te iubeam ieri. De ce te miri așa spre mine?! A mai trecut o zi, iubesc deci cu o zi mai mult. Șiii..strâng iubirea într-un sac. ? Staiii, măi, ai răbdare și tu un pic..!..  că-ți explic concret și imediat ce vreau să spun. […]


Omul cu multe identități

Cunoaşte careva vreun om ce are mai multe identităţi dar care, în acelaşi timp, nu se identifica însă cu niciuna? Nu se recunoaşte pe nicăieri pe unde s-a prezentat? ..care, dacă mai și suferă de uitucenie cumva, va sta mereu pe gânduri, două momente-n plus mereu când te va întâlni, îi va trebui mereu ceva […]


SexHibition 12

12. Gânduri la ceas (ne)fericit „- Iartă-mă, draga mea, ştii că de-obicei nu întârzii, a fost azi însă un trafic in-fer-nal! Jur!!Doamne, dar ce mă enervează acest jur care mi-a intrat în tot vocabularul! M-a invadat, juur!! Uite și tu..jur..jur..! Zici că altfel n-aș avea credibilitate..!! ? Oooo..!..dar ți-ai comandat vin? Roşu? Tu?!? WOW ! […]


Emoția iubirii

  Mă uit cumva peste zări, peste loc şi peste timp şi peste anotimp, peste voce şi râset şi ceruri schimbătoare  şi iubiri. Mă uit în gânduri despre iubire. Chiar îmi spuneam că nicio noutate în idee nu-mi va mai trece prin cap despre dragoste..şi când îmi şopteam că toate-s tot alea vechi şi că […]


Sexhibition 11

11. Împreunare de trupuri. Împreunări de minte. Azi m-am trezit cu un gram în plus mai mult decât ieri. De chef de viață! …iar asta pentru că m-am prins de umeri mai ieri alalteieri și m-am zgâlţâit cu putere eu pe mine însămi; din toate încheieturile m-am cutremurat..şi mi-am trântit apoi nişte apă îngheţată peste..picioare..cu […]


Somnurile noastre

Simt răsuflarea ta, ce îmi agită pleoapa. Nu vreau să îmi deschid însă un ochi, îmi place să-mi alinti tu noaptea. Aproape văd cum mă cuprinzi în braţe strâns, când eu îmi dorm atingerile tale. Te simt, să ştii, când îmi descrunţi tristeţile de seară, în îmbrăţişare. Se înserează şi mă-nveselesc deja, ştiu că deja […]


Căsnicie destulă

Căsnicia exprimă şi satisface nevoia de ataşament a oamenilor. Căsnicia nu inhibă, nu perpetuează prejudecăţi, ci mai degrabă le şterge din memorie. Căsnicia nu ucide sexualitatea, ci evoluează trăirile sexuale. Doar într-un parteneriat longeviv, simţi siguranţă, încredere şi deschidere, doar iubind până la capăt dezvolţi laturi orgasmice reale, profunde, deloc superficiale şi nicidecum mincinoase. Fără […]


Plouă cu primăveri

Plouă cu miros de primăvară! Observi? Ploaia parcă are cadenţă de primăvară în stropi. Ori poate starea mea de spirit prinde iz pozitiv şi de aceea am senzaţia că mă plimb printre culori calde de natură vie, şi nicidecum printre copacii trişti ce-şi pregătesc hibernarea, goliţi de sentimente, în adormire de trăiri metamorfoze, stagnati în […]


Plânset de noi

Dar de ce ne dorim mereu lucruri, situaţii, circumstanţe, mereu şi întotdeauna invers proporţional, la polul opus, în antiteză cu ceea ce avem noi în prezent? Te-ai gândit vreodată de ce se-ntâmplă astfel? De ce naiba avem mereu impresia că mai fericit e vecinul, pentru că.. „- Hmm! Ai văzut, mami, că Marinică de vizavi […]