Îmi trebuie rutina mea

 

Nu mă mai gândesc deloc la ceea ce eu simt.

Nici nu mai scriu cum simt.
Și nu mai simt nici furie, şi nici măcar tristeţe.
Nici bucurie totodată.

De-o vreme încoace nu mai trăiesc simţind. Nu ştiu cum să explic aici eu foarte clar și nici nu ştiu cu certitudine de ce, dar categoric îmi doresc să fiu cu totul înţeleasă până la capăt şi total.
Ca-ntotdeauna.

IMG_2310

De-un timp încoace nici nu mă mai răsfăţ.
Nici nu mai fac chestiile pe care mă obişnuisem să le-nvârt cu mine şi prin mine toată ziua. Mi-am ieşit total din rutina ce-mi plăcea, mă amuza şi mă trăia ea totodată oareșcum.

Vorbesc despre acea rutina care-ți place. Despre rutina ta cu tine, fără de care nu simţi că zâmbeşti deloc prin viaţa ta, cu gura toată până la urechi.
Vorbesc despre rutina relaxării.
Despre rutina relaxării interioare, fără de care nu prea putem trăi noi liniştiţi.

Nu mă mai regăsesc în mine. Nu prea mai ştiu deloc cu claritate nici unde să mă duc. Ori dacă am nevoie eu să merg acolo..unde nu ştiu să mă duc nici astăzi. Cum n-am știut nici ieri de altfel.

Citeste si...  Veridicitate de sensuri

Nu mai ştiu nici să scriu.
Am senzaţia că nu am timp s-o fac.
Aşa îmi spun eu mie, ştiind că mint.

Nu-mi place să mint în genere. Și nici nu mint în general. Deloc.

Și tocmai de aceea atunci când îmi afirm cu certitudine că „Eh! Nu prea mai este timp!”, nu fac decât să îmi vorbesc minciuni.
Tot de-aceea stau şi mă întreb acum de ce accept să-mi spun şi să-mi răspund neadevăruri.
De ce nu vreau să aflu, cum înainte o făceam firesc, răspunsul întrebărilor ce îmi frământă ghemotoc tot timpul ce îmi trece azi aşa cum nu mi-e mie în rutină.

Nesimţind vreo furie. Și nesimţind căldură. Nici apăsare. Nesimţind nevoi. Nesimţind durere. Nesimţind nelinişte. Nesimţind nici frigul ăsta tot ce pare că mă înconjoară.
Şi care nu mă sperie deloc.
Cum nu-mi era mie deloc de altfel rutina înainte.


  • Adina Banea
  • 07 decembrie 2016
  • Viață

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns