Cineva mi-a furat timpul

Nu mai ştim deloc să trăim cumsecade.
Invidiem răul deși ne-ar trebui să fim mândri că noi suntem buni.
Ne supărăm şi devenim trişti dacă se-ntâmplă cumva să fim fericiţi.
..ori suntem fericiţi şi nici măcar nu ştim, credem că ceea ce trăim este de fapt nefericire.
Plângem în hohote când toţi ochii ne râd.

 

Certăm iubirea şi nu-i acordăm credit, ba chiar avem senzaţia că ne încurcă timpul.
Dispreţuim speranţa, uităm s-o mergem agale până şi-n gânduri.
Considerăm timpul pierdut, deşi cu fiece minut ce trece, ni-l câştigăm.
Nu mai luptăm pentru nimic, totul ne devine indiferent.
Suntem nepăsători, ne simţim agasaţi de ceea ce ne înconjoară viaţa noastră, deși așa am trăit noi confortabil  o viaţă-ntreagă.
Certăm anotimpurile pentru că vin şi pleacă.
Că-şi au un curs firesc.

IMG_0772

Ne întristează soarele, ne enervează și luna cu toată perfecţiunea ei întinsă pe bucată de cer senin.
Îl vrem cu nori şi fulgere.

Ne râde lacrima de bucurie că plânge.
Vrem să ne fie altfel.
Vrem să trăim tot timpul altceva şi tot mereu dorim totul pe dos decât ni se întâmplă.

Ajungem într-un timp al vieţii când totul ne pare că-l trăim cu sus-ul în jos.
Când parcă am deprins mersul în mâini, când parcă am uitat să păşim Pământul cu pasul.

Ce ne facem în astfel de momente? Cum să răspundem tuturor nemulţumirilor noastre adunate moț, una peste alta?
Cum ne dăm noi seama ce s-a schimbat cu noi? Ce nu mai merge bine?
De ce avem nemulţumiri atât de multe, fără s-avem în fapt nicio nemulţumire importantă?
Cum reuşim să ne găsim din nou locul în viaţă noastră? Cum desluşim noi potecile pe care le tot rătăcim ?
Cum să facem noi pentru a pune stop visului urât ce ni s-a strecurat cumva în realitatea vieții? şi cum am putea să respirăm din nou în timpul nostru unde ne simţeam aşa de confortabil până ieri?
Cum facem noi să ne identificăm cămăruţa cu foc în vatră, unde era așa cald şi liniştit?

Citeste si...  Extrovertit versus introvertit

Oare cum aducem înapoi zâmbetul omului pe care-l iubim şi care obişnuia să ne iubească până ieri?

De când a început azi-ul asta care nu se mai termină şi-mi plânge sufletul în fiece minut ce trece?
Ori de ce mi-a năvălit viaţa?
De ce uită să plece, deşi îl gonesc şi îl împing şi nu-mi place de el?
De ce nu mă ascultă când țip şi urlu de tristeţe că mă adânceşte-n noaptea lui întunecată ce-mi fulgeră suspine?
De ce atâtea suspine ce-mi curg şuvoi?
De ce nori când eu vreau numa’ soare şi raze calde?

Nu ştiu de ce.
Eu eram fericită-n timpul meu plouat cu soare. Nu îmi doream nimic în plus, nu jinduiam nicicum altfel.
Probabil că cei din jurul meu erau nemulţumiţi.
Şi mi-au furat şi mie fericirea.
Pentru o zi lungă.


  • Adina Banea
  • 29 aprilie 2016
  • Viață

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns