Oameni încăpățânați

Oamenii încăpăţânaţi sunt pentru mine printre cei mai enervanţi din câţi există.
Nu prea înţeleg treaba asta cu încăpăţânarea în exces, nevoia asta cu exces de a nu recunoaşte măcar o dată că..”da, frate, m-am înşelat în privinţa chestiunii X!”
Iar pentru satisfacerea Ego-ului tău personal, dacă tu chiar ţii la orgolii dintr-astea copilăreşti, poţi adăuga liniştit la sfârșit și ceva de genul: ‘am înţeles aiurea căci n-am fost foarte atent, am tras concluzia grăbit şi de aceea probabil că nici n-am ajuns la concluzia cea mai fericită..” şi etc şamd.

E simplu, nu? Cât de uşor şi de simplu este, să-ţi asumi şi tu că da, mare brânză asumată!..nu eşti întotdeauna cel mai intuitiv  şi nici cel mai înţelept mereu şi nici cel mai obiectiv câteodată!
Nu ştiu ce-o fi atât de dificil pentru unii să înţeleagă că acesta este și el un firesc al vieţii, să ne acceptăm și greşelile time to time dacă ele ne există, şi nu doar să ne aplaudăm reuşitele.
Chiar şi atunci când ele nu există.?

Nevoia asta încăpăţânată a multor oameni de a demonstra ei întotdeauna câtă dreptate au mereu, mi se pare extrem de obositoare la un moment dat pentru noi restul ceilalţi.

image

Ştii, nu? Știi că la început când îi cunoşti, te intrigă atât de tare, încât îţi doreşti cu tot dinadinsul să te faci înțeles, să le argumentezi mereu mult..şi după aceea și mai mult, cât mai mură-n gură, lucruri care ţie-ţi par extrem de simplu de remarcat în realitate cea reală şi nu în cea alambicată pe care o susţin ei încăpăţânat să ne existe și nouă.

N-ai ce să faci însă cu oamenii mult prea căpoşi.
Te duc spre exasperare, te îmbolnăvesc de creieri dacă-i vei lăsa să ţi se-apropie de suflet prea tare.
Căci nu le vei învinge niciodată forţa neobosită de luptător nedrept şi încăpăţânat, care le toot pulsează nervos prin venele toate, împrăștiind spre noi complexe multe de superioritate.

Mai sunt pe de altă parte şi încăpăţânaţii muţi. Care nu se ceartă, nu te contrazic, doar  îţi zâmbesc ironic toate părerile ‘proaste’..hmm! în comparaţie cu ale lor, acelea aşaaa de deştepte, cum numai ei le pot gândi. Hahahah..!

Muții încăpăţânaţi nu spun nimic, repet!
Tac superioritatea pe care şi-o manifestă pe de altă parte destul de evident cât s-o resimţi în toată energia care-i înconjoară!
Ăştia vor fi de o calmitate care care te doboară mai rău decât încăpăţânaţii aceia cărora le place controversa vorbită mai certat, ţipată pe ton ridicat, spre deloc leneş.

Muții încăpăţânaţi, ăştia născuţi muţi în comunicare, sunt însă cu atât  mai periculoşi și de o sută de ori mai de neclintit şi mai hotărâţi a fi războinici până la capătul din capăt!

..totodată, ca un paradox, nu contrazic idei pe care le discutaţi împreună despre ceilalţi, ba dimpotrivă se poate întâmpla să-ţi fie și-n tandem dacă ai argumente mai bune decât imbatabilul lor raţional introvertit şi şchiop în exprimare de gânduri, pe care de obicei le place să le rumege doar ei cu ei şi numa’ mereu cu ei, doar în tăcere.

Ştii de ce spun că-s inamici importanţi şi mai de luat în seamă decât guralivii?
Păi pentru că ei sunt atât de convinşi despre dreptatea pe care şi-au hotărât-o despre ei, discutând în sine cu firul lor cel logic şi raţional, încât nici nu-ţi vor mai comunica ție părerea!
Nu-ţi vor mai lăsa nici măcar dragul discuţiei în contradictoriu, care de cele mai multe ori le-ar fi benefic personal!

Nu, nici măcar atât! Ăştia din copilărie începând şi până la adolescenţă se desenează în personalitate.
Îşi pictează însuşirile ce trebuie neapărat să şi le însuşească, îşi construiesc apoi în linişte definiţiile despre iubire, căsnicie, fericire, frumuseţe, părinte, carieră..în fine, toate definiţiile astea importante trebuincios de ştiut în sens de viaţă..le hotărăsc înţelesul o dată pentru totdeauna şi total irevocabil în neschimbări de înţelesuri sau adăugiri de sinonime/antonime, le bagă aşezate ordonat în cutiuţele considerate adecvate pentru fiecare dintre ele în parte, șii..gaata! Punct!
Trec la următoarea treabă pe care şi-o observă ei de rezolvat rapid!
Căci, nu? ..primele sunt încheiate definitiv şi fără gând viitor măcar de adaptibilitate vreodată la noile condiţii de viaţă, cărora le creşte numărul de ani prin timp, însă nu şi sensurile toate!

Ăştia muţii, consideră percepţiile lor copilăreşti şi infantile ca fiind literă de percepţii categoric aceleaşi şi la maturitate.
Nu schimbă percepţia odată cu trecerea de la copil la adult, n-o mătrăşesc pe cea pitică şi deloc înţeleaptă aruncând-o cât colo, atunci  când experienţele vieţii personale ar trebui totuşi zic, să-şi pună amprenta singure şi decisiv şi hotărât ca fiind percepţia lucrului proiectat prezentului pe care îl trăiesc în prezent; şi nicidecum aceea care le stă atârnată aiurea într-un trecut exprimentat în percepţii labile de copilaş prin ochii altora numa’ şi nu oglindit în propria oglindă.

Încăpăţânaţii ăştia puţini, căci din fericire, sunt destul de puţini, mai sunt cumplit de enervanţi..şi pentru că trebuie să stai să-i studiezi  în reacţii, îţi e necesar mereu să-i urmăreşti atent, să nu-i pierzi din atenţie nicio secundă măcar, pentru a nu le oferi astfel şansa să ţi se furişeze şi să ţi se ascundă în vreun cotlon numa’ de ei știut..
Căci gata! Atunci ţi s-ar fi terminat! Nu-i vei mai putea nici să-i ghiceşti..! căci ai naibii coțofoi , şerpoi şi cameleoni, tac şi mai chitic în siguranţă pe printre culoare doar de ei ştiute, pe unde s-au pitit grăbit de tine; carree..obosit fiind de-atâta muncă psihică depusă..ai aţipit și tu pentru o secundă scurtă!

Citeste si...  Frustrări

Dă-i încolo, măi, așa zic!
Şi dacă se ascund ei pentru că aşa simt, care ne e nouă problema?
Noi trăim la suprafaţă vizibilă evident, ne plimbăm prin locuri populare, vorbim sociabil şi deschis cu toţi necunoscuţii cei mai necunoscuţi..dacă empatic simt și ei nevoia, firește, să ne vorbească un picuţ..!

Noi, cei neîncăpățânați în idei fixe, cu dorință de evoluție și nu de stagnare, noi suntem aceia care pleacă urechea atent până şi gândului necunoscut atunci când gândul se-ntâmplă să fie un John Doe care are nevoie să şoptească.

Asta trebuie să înţelegi: că îți trebuie în primul rând în relaţia cu tine, multă deschidere pentru a-ţi accepta primul greşeli care-ţi există, erori construite tot de tine poate, personal, pentru tine însuţi însuşite, într-un moment când le considerai adevăruri absolute în rezolvare de adevăruri despre viaţă.
Ne trebuie să luăm calcul încă de la început, faptul că percepţiile copilăriei noastre nu vor fi întotdeauna și identitatea reală a percepţiilor noastre viitoare, de om mic ajuns adult.

Asta-i de altfel și problema cu încăpăţânaţii ăştia muţi.
Nu sunt deschişi pentru a înţelege realitatea vieţii care-i înconjoară, nu se lasă supuşi greşelii..iar asta pentru că au trăit în copilărie greşeala ca fiind regula normalităţii, au trăit, consideră ei, general de viaţă şi nu excepţie de la regulă.

De aceea nici nu se lasă învăţaţi percepţii noi şi doar le încăpăţânează pe cele vechi..
Ştii ce vreau să spun prin de aceea cutare şi de aceea cutare??
Vreau să spun ceva foarte simplu: că nu te poţi schimba tu din tine care ai trăit doar ca tine până acum, căci aşa te-ai strâns tu de mic, adunând percepţii şi stări şi emoţii copilăreşti importante care te-au şi marcat în vreun fel sau altul..deci n-ai cum să te schimbi tu brusc atunci în alt tine, adunat din lucruri netrăite în emoţie şi în senzaţie şi în sentiment şi în stare şi în percepţie.
N-ai cum să devii un necunoscut tu pentru tine, brusc aşa să-ţi laşi pierdută voluntar şi poate pentru totdeauna, identitatea câştigată într-o viaţă!

Măi, dar să ştii că iar percepi greşit şi eronat şi din nou complici lucruri simple.
La tine-i totul alb sau negru, aşa pbserv!
„Păi ori sunt încăpăţânat în a mă păstra nătâng prin viaţă, considerând că nătâng nu înseamnă cu adevărat neghiob, ci perfecţiunea întruchipată în..mine, măreţul..ori trec în extrema cealaltă şi încep să mă conving că transformările nătângului care de fapt chiar este și neghiobul, trebuie să se întâmple de tot şi pe peste tot prin mine dar şi cu mine!

De-aia zic şi tot repet că-i greu să te-nţelegi cu încăpăţânaţii  muţi.
Nefiind comunicativi ei spre deloc, freamătă doar singuri gânduri personale şi le tot frământă până când le-au frământat atât de mult, încât tot greşit le-a cam ieşit aluatul.
Tot ca acela prea puţin frământat în timp de copt în efecte.

Niciodată însă nu vom creşte din copii adulţi, cu toate treburile strâmbe şi fără vreun sens aşezate ele total nepotrivit cutiuței în care au fost încuiate prin forţa intuiţiei ori a percepţiei mult prea duse în extremă nefericită.
Mereu există câte un lucru-două….15 care să ne trăiască frumos şi iubibil şi important şi apreciat şi inteligent înţeles.

Asta cred eu că ar trebui să vorbească încăpăţânaţii muţi şi să şi înţeleagă după aceea: unde exact nu le prieşte lor încăpăţânarea pe care şi-au prea adunat-o într-un veşnic nefavorabil şi deloc optim ori benefic pentru o fericire personală trăită fericit aşa cum ar trebui să le trăiască ea.

Toţi suntem schimbabili, oricare dintre noi avem puterea de a schimba la noi trăsături ori principii ori definiţii greşite ori neintelesuri exacte.
..tot ce vrem noi putem schimba la noi dacă ne lăsăm liberi de preconcepţii cum că aşa trebuie să fim, iar altfel dacă am trăi nu ar fi normalitate, n-ar fi aşa cum trebuie!

Ce simţim noi că ne trebuie schimbat la noi vom şi reuşi să schimbăm.
Tot ceea ce ne dorim să învăţăm mai mult, vom avea puterea să învăţăm până la capăt.
Tot ceea ce am perceput cândva greşit şi am asumat ca fiind literă de lege, putem învăța cum să percepem adevărat în realitatea adevărată pe care-o trăim noi şi pe care o dezvoltăm noi cu noi privind în noi şi înspre noi, experimentând cu noi , şi nu privind prin prisma experienţelor părinţilor noştri.

Nici măcar nu ne trebuie eforturi multe şi îndelungi pentru a capăta înţelepciunea adultului care trece într-o etapă superioară, tot evoluând.
Ne trebuie doar libertate de gând lăsat gândit autentic şi nu încăpăţânate de gând gândit împrumutat.

 



Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns