Trăim la întâmplare

Tot vedem şi tot auzim şi tot mai des întâlnim oameni care se tot plâng.

Oameni care au senzaţia că mereu sunt ei nedreptăţiţi cumva.
Oameni care se plâng mereu că păţesc doar ghinioane şi tot felul de rele şi răutăţi şi neînţelegeri şi neiubiri.

„De ce mi se-ntâmplă mie toate astea? Dar cu ce-am greşit eu în viaţa asta? Dar de ce nu merit să fiu eu fericit deloc?”

Bună întrebare! Ori bine măcar că ai ajuns să te întrebi de ce ajungi tu mereu dezamăgit şi trist şi cu eşec.
Ori poate doar aşa te crezi.

Oamenii în general se construiesc fix aşa cum îşi închipuie ei că..ar fi normal, ori de apreciat, ori de invidiat, ori de iubit, ori de plâns de milă, ori de iubit.
Cum îţi place ţie să fii, aşa o să şi devii.
Cum observi tu oameni care-ţi plac prin jur, din copilărie începând şi până la maturitate, oameni care-ţi trezesc sentimente prin care te identifici, aşa te şi creşti mai apoi.

Azi adaugi un zâmbet, mâine un pic de bunătate, poimâine bunăvoinţă..peste o săptămână blândeţe cu iubire..şi uite-aşa peste ceva ani te trezeşti personalizat cum îţi trebuie şi cum simţi tu că ai putea empatiza cu tine însuţi la infinit.

Nu ştiu câţi dintre noi suntem conştienţi de atâtea detalii despre noi, nu-mi dau seama câţi ne cunoaştem atât de bine şi câţi ne povestim nouă înşine subânțelesuri atâtea.
Majoritatea însă, știu sigur asta pentru că nici eu nu sunt mai altfel decât restul, învăţăm să ne tot plângem altora; ne plângem mai mereu și spunem despre noi că nu ne numărăm printre aceia cei mai norocoşi, cei iubiţi de soartă.

image

Ce-nseamnă însă norocul? Asta ştim? Cum ne alegem noi pentru noi ceea ce ne împlineşte personal?
Câţi dintre noi alegem oameni aproape doar pentru noi, pe care să-i iubim cu sufletul şi nu din întâmplare? Ori din alte motive?
Câţi iarăşi, ne obişnuim pe de altă parte, să ne complacem trăind o viaţă searbădă ce nu ne reprezintă?
Câţi avem curaj să recunoaştem că..da, suntem şi predispuşi greşelii câteodată?
..şi câţi dintre noi renaştem din propriile gânduri adulte care ne povestesc schimbările intervenite cu noi, ce ne trebuiesc şi ele însuşite şi asumate şi validate? Şi recunoscute ca fiind astăzi, în prezentul nostru de astăzi, reprezentarea sinelui?

Trăim viaţa la întâmplare de cele mai multe ori, aşa observ că ne percepem.
Ca fiind niște întâmplători
.

Ne mirăm că nu suntem iubiţi cum ne-ar trebui nouă iubirea, fără să conştientizăm că noi habar n-avem ce-nseamnă a iubi și probabil că tocmai de aceea nici nu ni se-ntâmplă prin viață.
Confundăm stări aleatorii de bine cu stări de bucurie, cu fericirea ori cu împlinirea sufletească și poate că tocmai de aceea nici nu vom fi fericiți cândva .
Avem senzaţia că suntem chinuiţi de soartă dar nu știm cu adevărat ce-nseamnă chin defel și nici nu cred că l-am dori să-l știm cu adevărat în toată însemnătatea lui.
Ne ambalăm în a hotărî că sex orgasmic înseamnă mereu doar sex cu oameni străini, confuzând orgasmul cu ejacularea și astfel neatingând orgasmul niciodată în toată spelndoarea lui. Uuoff!și ce păcat să nu îl afli!?
Credem că iubim profund şi pentru totdeauna, când de fapt noi suntem doar îndrăgostiţi ori nici măcar atât.
Ne plângem de milă şi ne subliniem verbal nenorocul în faţa celorlalţi, când de fapt habar n-avem ce ne-ar trebui nouă personal pentru a considera că trăim vreun noroc.
Vrem fericire și impunem celorlalţi să ne-o ofere, când de fapt fericirea înseamnă în primul rând mulţumire cu sine însuți şi atât. Nici asta nu știm.
Implorăm şi cerşim să primim iubire din partea altora, câtă vreme noi nu suntem capabili să dăruim decât suferinţă ori grijă ori nesiguranță ori instabilitate emoțională pentru restul. Ori toate la un loc.
Ne observăm copleşiţi de griji şi de probleme, ne imaginăm viaţa pe care-o trăim a fi un coşmar din care nu mai reuşim să ne trezim odată, dar nu remarcăm că visul negru ni-l scriem personal scenariu.
Certăm oameni considerând că suntem obiectivi, dar devenim brusc subiectivi când ne trezim la rândul nostru mustraţi de către-aceștia.

Citeste si...  Bucurie versus fericire

Impunem să primim iubire, mângâiere, înţelegere, bunăvoinţă, libertate şi blândeţe şi sex cu emoţie şi sărut cu patos, câtă vreme noi nu suntem capabili de confesat niciun nimic mărunt și nici măcar atât.

Ne plângem pentru faptul că ne dorim tot felul de lucruri ce nu ne sunt deloc îndeplinite, fără să ne gândim dacă noi suntem capabili să îndeplinim dorinţele cuiva de care spunem că ne pasă, măcar câteodată pe alocuri.
Ne supărăm când observăm că nu avem prieteni de suflet, nu ne mai supărăm la fel de tare însă când ceilalţi se plâng că le înșelăm aşteptările toate pe rând.
Atunci doar ne considerăm nedreptăţiţi.

Mulţi oameni, aşa am remarcat eu cel puţin, se obişnuiesc să le convină să se victimizeze.
Le place că sunt trişti şi nefericiţi.
În loc să-şi caute soluţii, preferă să mai adauge la ei înc-o problemă grea și de nerezolvat.
În loc să încerce să se cunoască un pic, preferă să rămână în statut de străini și pentru sine înşişi.
În loc să-şi găsească motive pentru a trăi fericiţi, îşi caută să-și afle doar detalii care-i nefericesc.

Aşa am remarcat în ultima perioadă:
..oameni trişti care încearcă să păcălească cum că trăiesc un ideal de fericire, ori dimpotrivă oameni fericiţi care nu-s capabili să conştientizeze fericirea care le trăieşte.
..oameni care-şi plâng în sine singurătatea ori oameni care-şi plâng în aceeaşi măsură norocul nesingurătății catalogându-l ghinion.
..oameni care nu au nevoie de libertate dar au ghinion s-o aibă, ori oameni care sunt prizonierii iubirii deşi şi-ar dori să trăiască totalmente liberi și independenţi.

Toţi oamenii aceştia care se plâng că au căpătat lucruri pe care nu şi le doresc de fapt şi astfel nu sunt atât de fericiţi pe cât ar putea părea..de asemenea toţi oamenii care se plâng că nu au căpătat nimic deşi ei şi-ar fi dorit un dublu din ceea ce au căpătat ceilalţi oameni ce pare că au tot..eh! toţi aceştia în fapt, nu ştiu de fapt ce le trebuie pentru a-și atinge idealul lor de fericire personală. Necesarul lor de fericire.

Nimic nu ne vine din întâmplare.
În principiu, avem cu toţii, ori în majoritate, cam ceea ce ne-am și dorit să căpătăm
.

Mulţi însă..

Nu ştiu să ceară ce le trebuie, de aceea nici nu primesc ceea ce le trebuie.
Confundă starea bucuroasă de o zi cu trăirea bucuroasă de o viaţă.
Confundă fericirea toată cu bucuria de-un minut.
Confundă sexul cu dragostea.
Confundă parteneriatul cu năpasta.
Confundă singurătatea cu împlinirea.

..confundă multe lucruri pe care de fapt nu le înţeleg, pentru că de fapt nici n-au nevoie să le înţeleagă.
..pentru că ei trăiesc la întâmplare viaţa şi-o lasă doar să li se-ntâmple.

Ori aşa cred ei: că li se-ntâmplă ceea ce de fapt ei înșiși aleg să își trăiască.
Un pic cam trist să remarcăm prin jur așa de multă tristețe neînțeleasă. Trist rău de tot de fapt.

 



Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns