Omul cu multe identități

Cunoaşte careva vreun om ce are mai multe identităţi dar care, în acelaşi timp, nu se identifica însă cu niciuna? Nu se recunoaşte pe nicăieri pe unde s-a prezentat?
..care, dacă mai și suferă de uitucenie cumva, va sta mereu pe gânduri, două momente-n plus mereu când te va întâlni, îi va trebui mereu ceva timp să se-adune, să-şi mascheze adevăratul EU de care se simte ruşinat că îi există?

Hahahah..nici nu-mi pot imagina cât este de dificil să trăieşti asemenea viaţă tristă şi nemulţumită şi frustrantă.
Nici nu-mi pot imagina, pe de altă parte, cât de anevoios mi-ar fi să am un partener care să-mi mintă realitatea şi care să mă transforme într-un personaj de comedie aruncat neimportant prin vreun cotlon ascuns în melodrama vieții sale.

Există oameni care se mulează perfect pe ceea ce observă că tu apreciezi la ceilalţi oameni.
Există, da, puţini oameni ce-i drept, care au o asemenea capacitate de dedublare, o aşa de multă abilitate şi intuiţie, încât, fără să fie neapărat de o inteligenţă remarcabilă, te pot juca pe degete.

 

Ştii ce-i şi mai interesant? Că pot juca câteodată o lume-ntreagă pe degete.
..până-i demascat, fireşte..că nu poate ţine la infinit atâta prefăcătorie, oricât de bun actor ai fi, zic, nu-i aşa?!?

Căci oboseşte. Iar dacă nu oboseşte chiar de tot, se va încurca în personaje.
Uită ce ar face Mirciulică 1 atunci când ar lua masa cu Modestia, încurcă modul de reacție al lui Mirciulică 2 când ar da nas în nas întâmplător cu Macho Man-ul, ar începe să bage replică din Mirciulica 4 când va bea un pahar în plus şi ar fi în plină desfăşurare de personalitate închipuită pentru Mirciulica 6.
Sau 5?

Hahahahah..cin’ să-i mai ştie-acu’ pe toţi, măi? Că sunt atât de mulţi, încât nu-i mai nimereşti nici tu  cum trebuie la un moment dat..!

Nu-mi dau seama motivele pentru care ar prefera cineva o viaţă plină de atâta acţiune, de maxim de stres şi de şi mai multă nemulţumire de sine permanentă.
Căci realizezi, nu? ce păţeşte sărmanul actor cu roluri multiple, jucând drama vieţii sale la scenă deschisă..!
Îţi dai seama, nu?? ce traume îşi provoacă?
Îţi dai seama, săracu’, cât de înghiontit este de neîncredere pentru că ceea ce reprezintă cu adevărat el, nu reuşeşte să placă vreodată celorlalţi? Indiferent din ce punct de vedere ai privi lucrurile?
Că nimeni, absolut nimeni din lumea asta multă, nu îl apreciază şi nu îl iubeşte pentru ceea ce este el în realitate? Sau ar fi putut fi?

Mă gândesc că nici în oglindă dacă-şi va arunca privirea să-şi aranjeze un păr dormit rebel azi noapte, ciufulit de vreun coşmar, nici chiar atunci, am eu senzaţia, că nu s-ar mai recunoaşte el, sărmanul, dacă s-ar oglindi.

De ce ai opta  să muncești voluntar, constant şi riguros la propria-ți autodistrugere?
De ce ți-ai dori să aduni aplauze povestind prietenilor, amicilor, ocazionalilor din viaţa ta..partenerului tău, copiilor mai apoi, despre personalitate de om ce nu te reprezintă?
Care-ar putea fi scopul acestor nevoi de apreciere mincinoasă la adresa ta?
..la adresa unei persoane ce tu ştii categoric că nu eşti şi nici n-ai fost şi nu vei fi vreodată?

Îţi dai seama câte probleme poate avea adunate în suflet un asemenea om care nu se iubeşte deloc, dar deloc, pe sine însuşi??
Nici nu-mi pot imagina câtă tristeţe şi dezamăgire poate trăi într-un suflet atât de stins care se tot reneagă, care îşi respinge dorinţele şi idealurile proprii, nevoile şi necesităţile şi iubirile și sensurile personale.
Îţi dai seama câtă nefericire zace pe-acolo?
Cât zbucium şi freamăt şi conflict interior?
..câte traume pe care din prostie, din necunoaştere, din frică ori din dorinţa de a fi neapărat iubit şi lăudat şi le-a produs singur de-a lungul timpului?

Citeste si...  Normalitatea obișnuinței

..și spun asta pentru că mie cel puțin, mi se pare cumplit să fii iubit pentru ceea ce nu eşti.
Să fii invidiat pentru ceea ce nu te reprezintă cu adevărat.
Să fii luat în braţe şi să primeşti afecţiune multă pentru ceea ce tu nu simţi cu iubire chiar deloc în realitate.
Mi se pare cumplit să devii un ideal de persoană pentru ceilalţi toţi, un ideal ce are la bază minciuna identităţii tale, lipsa de verticalitate, minus adevăr  povestit de tine despre tine nici din greșeală.

Când vei ajunge la performanţa unui EU fals al tău, desenat perfect în reprezentarea oamenilor ce te cunosc, un EU ce ţi-a îndeplinit ţelul de a părea idealul de persoană ce crezi tu că-l consideră ceilalţi a fi un ideal de om..atunci nu vei simţi victoria, aşa cum probabil ai acum senzaţia că ți se va întâmpla.
Nici vorbă.

Atunci vei trăi doar eşecul adultului a cărui viaţă o trăieşti cu adevărat.

Iar asta pentru că atunci, din subconştient vei păși în conştient gândul că ceea ce tu ai construit din tine și despre tine in realitatea ta reală, nu este îndeajuns și pentru restul pentru a te iubi și pentru a te aplauda la scenă deschisă așa cum pare că-ți dorești.
Atunci vei trăi înfrângerea, şi nu victoria.

Pentru că nu tu eşti omul acela mişto, idealul de om; tu pentru tine, acolo unde-i cel mai important să fii mirabolant, vei rămâne același tu; plus înc-o mască adăugată măştilor tale frumos colorate.
Care nu-ţi reprezintă sufletul, nu te reprezintă deloc. Care este doar o închipuire a unui sine ce nu există.
..pentru tine însuți vei fi mereu același, repet : un nimeni, un neimportant, un om ce nu se place și care se dezice de propriul EU.

În plus şi peste toate astea ce le-am discutat deja, de cele mai multe ori se-ntâmplă și mai rău de-atât; se petrece o dublă înfrângere, un dublu eşec.
Şi ştii de ce? Pentru că, cel mai probabil, idealul plăsmuit de tine în imaginație, doar tu îl consideri a fi vreun ideal.
Pentru noi restul, el nu reprezintă în percepţie decât un papițoi..care nu ştie exact pe care parte din lume se trăieşte.
Un papițoi care te-mbracă, despre care nici n-ai ce să discuţi prea multe, căci „minte şi când respiră, frate, este un mitoman notoriu, care se ..La Mircione te referi, nu? Hahahah..Doamne fereşte!! Stai jos să-ţi povestesc una despre el..hahahah..!..o să mori de râs..zici că nu-i adevărat, jur!! ??”

Păi nu-i adevărat nimic din el, da!
Azi e snob, mâine e fermecător..poimâine încalță  modestia.
Tot azi de la jumătatea zilei începând, nu mai e soţ, devine amant, nu mai e înfumurat devine sociabil, îi piere pragmatismul căci el de fapt  este poet; apoi nu mai e nici amuzant, ci..”
..mmm..! Dar ştii ceva?
Amuzant chiar că n-a fost vreodată.

 



Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of