Sexhibition 7

7. Lacrimi de gând

Astăzi sunt cam melancolică. Așa am fost și ieri.
Statică. Fără vreun chef de sex. Mai degrabă de ne’sex.

Mă tot gândeam că-s norocoasă eu.  Şi cam stăteam cu frica-n sân ca nu cumva, vreodată, să-mi pierd norocul ăsta al meu, destul brusc.
Târziu însă, am realizat cumva că n-am cum să-mi pierd nimic pe nicăieri nicicând. Niciodată.
Căci mi-am trasat un drum pe care mi l-am iubit și mi l-am aranjat frumos. E drumul meu în viaţă; drept şi real şi luminos.
Merg pe el în pași nici mari, nici foarte lăbărțați, copilărești..merg cu pași mici, dar siguri, neîmpiedicați de-o groapă; m-am obișnuit s-o simt din vreme și știu deja s-o ocolesc..!!
Eee..mai am momente când fac și puțintică pauză; să beau și eu nişte apă.
..sau când obosesc să-l construiesc.

image

Atunci întind un cort şi dorm.

Eu singură cu gândurile mele triste.  Ca orice om, mai am şi eu nedumeriri, firește.
…şi de aceea îmi trebuie, permanent, să am un cort al meu; un cort care mă lasă să mă dezmorţesc în linişte.
E singurul lucru pe care nu-l împart cu soţul meu.
E cortul meu de gânduri, doar al meu.
Și nu că ar fi secret..doar că-i cam trist şi plângăcios.

În altă ordine de idei, întotdeauna mi-am reproșat faptul că-s sensibilă. Prea sensibilă. Cum ridica cineva tonul la mine, lăcrimam intens și nu-mi mai găseam cuvintele.
Ooofff!!..c-așa fac și acum.

Citeste si...  Sexhibition 2

Dacă îmi vorbea răstit cineva, pfff..! nu reușeam sub nicio formă să stopez plânsul ăla din suflet. Nici acum nu reușesc, de altfel.

Doar că, într-un târziu, mi-am dat seama într-un târziu, că de fapt așa mă eliberam.
Există oameni emotivi și oameni ce nu-și exprimă emoțiile în niciun fel.
Oamenii emotivi trăiesc intens. Trăiesc și tristețea, dar și dragostea, trăiesc și plângând, dar și zâmbind. Nu-și reprimă stările.
Oamenii ceilalți însă, trăiesc în sinea lor. Se bucură în sine, plâng tot înăuntru, sunt invincibili, greu de rănit.
Hmm! Zici? Zici tu că ar fi așa?? Ori doar astfel par..?!?..sau  astfel vor doar să ne pară?!?

Pentru că eu cred că ei, în realitate, doar adună stări.

Mi-am dat seama în timp, că nu-i firesc să mă rușinez cu lacrimile mele.
Ba dimpotrivă, ar trebui chiar să mă bucur că pot să mă eliberez natural de unele momente, pentru a mă bucura și mai mult apoi de altele.

Trăiesc cum trebuie, asta am realizat acum, aici in liniștea ce răzbate din întunericul plăcut de lună plină al cortului meu.
Trăiesc cum trebuie, firesc.
Îmi șterg lacrimile dacă îmi curg, nu le ascund în suflet.
Cum nu-mi ascund nici zâmbetul.

Vă-mbrățișez dragii mei, pe săptămâna viitoare!!



Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns