Te iubesc? Ori, mai degrabă, te-am iubit?

Mă gândeam într-un timp cu groază, când simţeam eu vreun motiv că se întrevede şi-şi face loc de-al naibii, printre sentimente ce-ar fi trebuit să le simt statornice… deci mă gândeam cu groază câteodată, ce dificil, ce foarte greu aş putea să trăiesc eu fără tine.
Eram naivă atunci! Eram copil ce respira adult.
Nu înţelegeam că nimic nu este cu adevărat veşnic pe lumea asta.
Că totul, absolut orice poveste, cea mai frumoasă azi, poate deveni banală mâine-n povestiri.
Păi astăzi… nu mai gândesc în veşnicii ce m-am prins deja că pot fi doar vremelnice, deşi în definiţie de DEX, „etern” înseamnă pentru totdeauna.
Dar cum să am curajul să afirm că haina pe care azi o cumpăr şi dau salariul tot pe ea, că bucuria pe care o voi simţi pentru prima dată, în ziua în care o voi purta, va fi mereu eternă?!?

Te iubesc? Ori, mai degrabă, te-am iubit?

Trece moda, trece şi bucuria de a purta haina cea mai scumpă de azi din şifonier, păi nu-i aşa? Cred că la fel poate păţi şi iubirea ce sună a etern azi, dar va fi cenuşie, scursă în plictis, poimâine.
Aşa că azi nu-mi va fi teamă dacă voi simți „vreun” și „măcar”, că ţi s-a plictisit timpul cu mine.
Azi pot să dau din umeri, îmi spun eu mie astăzi liniştită, că da!! …pot înţelege.
Înţeleg că tu poți prinde îndoială, că nu mai vrei vreun noi.
Strâmb din nas şi strâng din dinţi, firește… dar o să-ţi dau o replică la care nici nu te-aşteptai, iubitul meu:
“…păi ia atunci o decizie, dacă tot nu o mai luăm noi împreună, c-aşa ai hotărât tu brusc de astăzi înainte! Ia tu decizia şi pentru mine!!”, am să-ţi spun eu ţie atunci.

Citeste si...  Vorbeste cu tine!!

Și asta nu pentru că nu-mi mai pasă de nimic, nu de aceea voi da din umeri a nepăsare.

…ci pentru că-mi va fi greu să explic din nou ceea ce tu ştiai deja şi, în plus, şi pentru că tu nici nu mai ai chef de-a asculta noi argumente; tot iarăşi despre noi.

M-am plictisit şi eu cumva. Mă zbat de multă vreme să-ţi explic eu ţie una, alta şi am cam obosit.

Mă zbat aşa, aiurea, dintr-o speranţă veche, din amintirea de când ne era bine, de când nu aveam nevoie noi să povestim tot binele ce ne era.

Nici împreună, dar nici separat, nu mai argumentăm noi însă astăzi.

Doar ne trăim şi-atât.

Citeste mai mult aici.



Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns