Ne plictisim mereu..

Ne plicisim mereu de noi..! Firește că ne plictisim apoi și de ceilalți.
Nici nu ştiu ce să mai zic..; tot aud oameni ce se plâng de rutina relaţiei în care sunt avântaţi de ani buni..cincispreze..douăzeci chiar..!!. nu înţeleg cum de brusc realizează acești oameni plictisul ăsta inexplicabil în care au stat însă liniştiţi de-atâta vreme.

De unde nedumerirea mea..??

Păi nu se-ntâmplă cumva să realizăm câteodată că ne-am plictisit de-a dreptul şi de tot, până și de noi înşine?
Pe bune, dar nu sunt dimineţi când ne trezim și observăm iritați, cum că ne mişcăm acelaşi trup de ani de zile, tot mereu același?!? că prea privim mereu aceeaşi faţă dimineața, în oglinda noastră, aceeași, de la baie?

Se-ntâmplă zile când nu mai simţim nici cum c-ar fi firesc să fim prieteni cu noi înşine.
Nu ne convin deciziile pe care le-am luat, ori am reacţionat prost în nu ştiu ce moment când ar fi fost necesară nu ştiu ce altă reacţie inteligentă..şi tot aşa mai departe.
Și-atunci, mă-ntreb..

image

Păi câtă vreme avem ore, zile, chiar săptămâni, când ne simţim în rutină plictisită cu noi înşine, nu-i deci, la fel de firesc, să simţim acelaşi lucru şi în parteneriat?
Nu-nţeleg de unde atâta uimire ori supărare ori uneori, da! chiar şi nevoie acută de schimbare a partenerului, doar pentru că simţim un plictis câteodată.

De ce-l expui cu atâta indignare, de ce-l vorbeşti ca pe ceva ce te irită, te agasează, şi-n care nu mai poţi trăi?? Dar nici măcar un minut?!?
De ce superi omul cel mai apropiat de tine ?!? care, culmea!! cu siguranţă a simţit şi el ceva asemănător cândva probabil, darrr..nu a reacţionat ca fiindu-i un capăt de ţară..nu te-a gonit din gânduri, nu te-a jignit în vreun fel..ba și mai mult! ţi-a ocrotit sentimentele, pentru că te iubeşte.
Și astfel a hotărât ca nici măcar să nu-ți spună plictiseala lui de tine.
De astăzi.

Citeste si...  Femeile sunt de pe Lună!

Ne plictisim câteodată de oamenii care ne iubesc şi pe care-i iubim cel mai tare.
Posibil să ni se pară că ne-am putea dispensa de ei uşor în momentele acestea, conştientizate ca fiind prea rutinate, prea la fel..prea fără rost să le mai trăim din nou şi mâine.

Păi da, ne cam plictisim de starea asta de bine, când ne devine liniară fericirea…nu-i așa?!?
Şi-atunci, am renunţa la ea cu totul..! atunci i-am da un şut puternic..!
Şi-un gol pe măsură!

„…și-am reuşit să scap..!!” ne spunem în sine mai apoi, de-a dreptul ușurați.

O aruncăm departe pentru că ne dorim, da, vrem să mai trăim din nou și iar, bucurii mărunte. De orice fel.
Ne e dor de altfel, de-o fericire de moment.
Cu oameni noi, neapărat, care să ne spargă plictisul de care ne-am plictisit atât de rău.

Şi-atunci se-ntâmplă să ne trezim într-o dimineaţă, să ne privim în oglinda de la baie şi să ne supărăm profund pe noi de această dată.
Cu adevărat să ne certăm pe noi înşine.

..pentru că am aruncat pe geam rutina care ne împlinea şi-n care trăiam o fericire confortabilă.
Eternă, nu vremelnică.

Atunci abia realizăm că viaţa este toată un plictis dacă ne-am hotărât noi înşine, fireşte, s-o percepem ca fiind aşa.



Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns