Nu se prescrie fericirea!

Mă tot gândesc că iubirea asta trăită reciproc, pe termen lung în special, e rară ori din ce în ce mai rară.

Mă tot gândesc observând unele cupluri de prin jur, de ce naibii stau câte unii imobilizați într-o relație, dacă nu simt cu tot sufletul că asta-i și ceea ce le trebuie, că doar cu acea persoană ei pot simți cu adevărat și la nesfârșit fericirea.
De ce să treci o viaţă trăind compromisul ca și stare ce te copleșește negativ permanent, în loc să ai curaj să te muţi într-o relație nouă, care-ți va aduce poate, un plus de compromis la fericire, de această dată?
De ce naiba să stai chinuit în ceva ce nu ţi-e bine, încorsetat în propria-ti piele strâmtă, gândind doar frica de mai rău?

De ce temere de mai rău şi nu speranţa de mai bine?..căci oricum eşti deja în disconfort psihic important, nu este-așa??!?
Nu vă mai potriviţi defel, nu vă mai iubiţi schimbările petrecute cu voi, conviețuiți deja împreună doar pentru că vă suportaţi, pentru că vă acceptaţi așa, cu bune şi cu rele.

Dar tu nu iubeşti din tot sufletul bunele lui, nici el nu iubește cu adevărat relele tale, doar vi le suportați cu greu, din ce în ce mai greu, reciproc.

image

Dar de ce doar să reușești cu greu să-l suporţi pe celălalt, când l-ai putea iubi zâmbit pân’peste urechi?
De ce să-ţi fie teamă să pleci dintr-o relaţie pe care-o simţi oricum confuză şi neîmplinită..?
Dar de ce să mai stai acolo încălcit în ghemotoace de fire rupte şi înnodate, când ai putea să trăieşti în ghem mare ce curge firul fără noduri?

Păi tot mereu am zis că dacă dragoste nu e, nimic nu mai contează!
..dacă dragoste nu e, devii steril la fericire.

De ce să stai răstignit într-o relaţie searbădă şi seacă?
De ce?
De ce să nu încerci să laşi deoparte preconcepţii despre..”fericirea care nu există”?
De ce să nu încerci să ţi-o construieşti cum trebuie, cărămidă plus încă o cărămidă, în stilul care-ţi convine personal? De ce nu individualizezi construcția, de ce crezi tu că-i greu să ți-o personalizezi cap coadă, așezând apoi în ea doar oameni potriviți, asortați  nuanțelor tale de culoare din fiecare cameră ridicată și amenajată frumos, cald și curat, de către tine?

De ce ne focusăm, ne încăpățânăm și observăm și studiem de departe cu invidie, fericirea  ipotetică a celorlalți?..închipuită tot de noi, firește.

Știi de ce invidiem noi ce credem că trăiesc fericit alții? Pentru că de fapt asta ne dorim pentru noi să experimentăm, sinele nostru adevărat și-ar dori să trăiască altfel decât trăiește ego-ul care-l expune în reprezentarea oamenilor. Sinele tău,  care-ți vorbește cu gândul numai ție în particular, invidiază viața aceea care simte el că l-ar împlini personal, trăind-o alături de tine! nu ar putea invidia altfel o fericire pe care nu și-ar dori s-o guste personal.
Mmm?! Ia zi..!! De ce nu avem noi oare curaj să mergem la risc, să închidem cu lacăt ego-ul nostru care pare că trăiește doar pentru a crea o imagine despre noi cum trebuie să ne existe pentru a fi apreciați și acceptați și iubiți de către oameni în genere? Dar care nu ne lasă să ne iubim și personal, cu sine autentic cu tot? Ne pasă mai mult de cum cred ceilalți decât de cum simțim noi înșine?

Citeste si...  Psihologia timpului în cuplu

Uite..în viață suntem obișnuiți să tot urcăm trepte, neobosiți urcăm azi o treaptă, mâine avem câteodată curaj și putință, vitalitate, să sărim chiar și două deodată..și tot așa…! Când intrăm însă într-o relație importantă de cuplu,  începem să urcăm treptele vieții împreună cu acel om care considerăm noi că ne este compatibil în pas învățat să urce într-un anume ritm. Wow! Care poate sări și trei trepte câteodată! De multe ori se-ntâmplă însă sa evoluăm diferit mersul nostru obișnuit agale, obișnuit să urce trepte în ritm similar. Altădată, se mai poate întâmpla pe parcurs de timp numărat împreună, să ne treacă gând creativ altfel de asortare  a culorilor din casa noastră, construită inițial pe o anume cromatică.

..n-aveam îndrăzneală de roz foarte ciclam acum ceva vreme, îmi ajungea destul un roz mai pal, azi însă invidiez ciclamul din casa prietenilor, m-am hotărât categoric acum la maturitate că-mi place mai mult ciclam puternic decât roz pal.

Ştii ceva? Eu cred că fericirea este esențial întotdeauna să ți-o potrivești atent, în fiecare zi să o privești deschis în ochi în oglindă și să faci ce trebuie până când observi cum îți sclipește aprobator.
Iar dacă ea vrea ciclam de azi încolo, ciclam să fie, oricum și eu mă cam plictisisem de același roz pal care nu mai vibra deloc în ton cu mine!..dar  până și scările le răsufla greoi atunci când le urcam împreună!

..iar tu, ce stai așa de trist și de resemnat acolo, în colțul tău? Pun pariu că nu te-ai uitat azi deloc în oglindă și că gândești deja invidios schimbarea mea ciclam, așa-i ori mă înșel cumva? Și poate că nu-ți place chiar deloc? Eh! De fapt nici nu contează, eu știu sigur c-o ador!

 



Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns