Validare de sine / Stima de sine

IMG_2309

Nu v-aţi plictisit şi voi de atâtea teoretizări în definiţii sau poveşti sau..poezii..”despre ce e dragostea?” Mai nou, observ că am spor la rime..cred că-mi pare mie mai uşor să balivernez în versuri..căci aşa, poa’ să spună unu’ de citeşte, dar nu înţelege ideea principala „eh!! Aşa-s ăştia de scriu poezii!! N-au logică întotdeauna!”


Aşa că, v-am explicat şi ce-i cu poeziile astea ce pare că tot iau amploare pe blogul meu..mereu am ales  calea mai uşoară în desfăşurare de acţiune! Nu mă dezmint nici acum, pare-se!
Hahahahah

IMG_2293

Şi cum ziceam şi mai sus, v-aţi plictisit şi voi de repetări despre „cum  se manifestă iubirea pentru a fi veridică?”

Sau..despre..”Ce-nseamnă ea, fericirea?”..

Hai că prea mă-nvârt într-un cerc mic de subiecte abordate..tot mereu ba plângem iubirea, ba o ridicăm în slăvi..dar până când atâtea despre un subiect ce are la bază doar un singur sentiment??

Nu-i aşa? N-am dreptate că ar fi binevenită şi o altă tematică, alt gen  de subiecte? Poate chiar mai interesante, zic, decât să tot bat moneda pe dragoste, apoi iar despre dragoste în cuplu..cu melancolii despre trăiri şi emoţii..

Pfff..gata! Promit!! Încerc o schimbare de idei fixe..pe termen..mai vedem, că nu ştiu exact mâine în
ce pasă voi fi…deci nu promit un termen lung sau dimpotrivă..dar cert este că azi, povestim despre ..validare/ stimă de sine.

Auzim des despre validare de sine, şi despre cât de important este acest lucru, pentru noi în plan personal.
Înainte să..mă validez, căci nu-mi vine-n cap un sinonim pe moment, mă enervau la culme ăştia de tot vorbeau despre dezvoltare personală, spirituală şamd, ce vine neapărat la pachet cu această, „validare de sine”.

Eram copilă şi eu cândva..cam până de curând de fapt :))ca să vă spun adevărul adevărat.
Am copilărit cam mult, îmi dau seama acum, scriind aici despre asta, realizez că am tooot fost copilă eu, deşi nu mai am de multă vreme vreo vârstă copilărească..

Aşaa..deci când eram eu copil, cu aspirații de adult în devenire, duceam o lipsă acută, agasantă chiar probabil pentru cei din jur, de încredere în mine.

IMG_2290

Asta pentru că, am realizat eu mai târziu, nu reuşeam cumva să mă valorizez prin prisma mea, dar din niciun punct de vedere. Mereu aveam nevoie de aprobare pentru a avea certitudini că ceea ce fac, e cu adevărat lucrul ce trebuie făcut.

Nu ştiu cum..nici momentul nu mi-l amintesc exact…aaa..ba cred că ştiu fix timpul când mi-a început procesul de maturizare şi astfel, odată cu el am și căpătat uşor uşor şi încrederea în mine, pe care mi-o tot doream ca atribut.

Bănuiţi când??
Nu??

Când am născut, fireşte! acela a fost momentul care mi-a marcat trecerea de la copilă la femeie. Este logic de ce s-a-ntâmplat asta, foarte logic este, nu?

… căci odată cu statutul nou pe lângă soție, am devenit și  mămică, cu toate responsabilitățile noi și ce decurg firesc și ele; îmi revine dci brusc în responsabilitate deci, fiul meu frumos și scump și simpatic..dar atââât de micuț și lipsit de apărare!!
Nu mai puteam fi  de atunci înainte în situația de a cere veșnic aprobări despre lucruri sau situaţii.

Trebuia să iau decizia corectă pe loc, fără să am un minut de timp de sunat soţ sau părinte, pentru un sfat de ajutor în luarea deciziei mele.

Şi cum vă spuneam, acesta a mi-a fost primul pas important,  în câştigarea de încredere în mine, de validare personală a deciziilor și emoțiilor proprii.

Am  început apoi treptat să fiu în confort cu mine, în convingerile și principiile personale care existau deja în mine, care-mi conturaseră deja personalitatea, dar pe care însă nu le conștientizam.

IMG_2292
Apoi, citind cărţi despre acceptare de sine, despre importanța dezvoltării personale, despre Eu şi Supra Eu 😳 despre tot felul de lucruri din acestea complicate, am început să-mi pun întrebări despre mine. Şiii..ca să fiu din nou sinceră pan’ la capăt, recunosc și că nu puteam duce la final nicio carte de genul celor de mai sus. Nu înţelegeam nimic, nu prindeam sensul atâtor  definiţii filosofate atâââta de amplu. Aşa le și numeam în sinea mea, filosofii fără conţinut.

Citeste si...  Pupic

Căci mi-era jenă să recunosc cu voce tare că nu eram capabilă să citesc astfel de cărţi, care pentru alţii din jurul meu, erau ceva la îndemână, de răsfoit lejer, în fiecare seară.

Eh..dar iată că și așa, neinteresată fiind de acest tip de abordare, am început totuși să mă gândesc  la mine brusc şi mi-a venit în gând, dar  şi pe buze, o  întrebare din prefaţa unui volum impresionant de scriitor consacrat..nu mai ştiu acum nici titlul cărţii, nici autorul volumului..din păcate; nu-i relevant oricum.

„Te iubeşti tu pe tine?”

Asta era în esenţă întrebarea ce mi-a sărit în ochi din senin şi care mi-a venit în gând la fel de brusc într-un moment de relaxare, din subconştient probabil. Şi m-am gândit serios la treaba asta cu iubirea de mine, zile bune de atunci încolo.
Şiii..

IMG_2291

„Nu!” Nu mă iubesc deloc!”
Mi-a venit într-un final şi răspunsul .
Na probleme!! Că ce scria pe acolo că are ca rezultanta negativă neiubirea de sineee..te îmbolnăveai dacă citeai  câte probleme psihice poa’să-ţi provoace un  minus de sentiment de iubire. De sine.

Au mai trecut ceva ani până când m-am apucat din nou să citesc, la modul serios de această dată, cărţi din acestea mai greoaie. Uitasem şi că nu mă iubesc pe mine şi tot ce decurge negativ din asta. Dar răsfoind după ani o carte despre acelaşi subiect, am început să mă-ntreb din nou, de-a dreptul curioasă, „ce motive am să nu mă iubesc?”

De unde atâta hotărâre în decizia de a nu mă iubi??

Am găsit câteva motive, veridice şi certe, neasumări de defecte personale. Dar nu, nu vi le spun, să va mai las şi pe voi să descoperiţi una alta printre rânduri despre mine,  păi?😀

Ce-i asta, să primiţi totul pe de-a moaca, aşa??!? Mmm??

Am hotărât apoi şi lucruri care-mi și plac la mine..multicele ele, înclinau ele un pic balanţa spre o iubire de sine al meu, deja.

Nu reuşeam totuşi însă, să păşesc în echilibru măcar spre asumare totală de mine, atât de rău mă enervam şi nu-mi plăceau cele câteva chestii minore, dacă le privesc acum prin ochii adultului de astăzi.

În fine..ăştia-s paşii fireşti probabil..paşi ce trebuie să-i mergi, stângaci inițial, hotărâți într-un final, până să ajungi la o validare de sine, de împăcare cu tine totodată,  prin asumare de defecte şi calităţi personale,  acceptate şi mai apoi iubite.

Astăzi mă pot lăuda însă, cu o maturitate ce nu părea previzibil că va deveni vreodată carte de vizită pentru mine, notabilă fiind ca și caracteristică principală a mea, mai degrabă naivitatea; ce mă mai caracterizează şi în prezent, fie vorba între noi.

Darrr.. pe care o iubesc de mor!! Face parte din mine, mă reprezintă cumva şi deşi poate părea un defect  major prin prisma multora, eu o percep ca fiind o calitate incontestabilă.

În recapitulare, pe scurt, cum înţelegem în definiţie proprie, temenul de validare de sine dacă-l auzim pe undeva? Şi mai apoi, la ce ne ajută stima de sine ridicată?

Păi, prin validare de sine, repet, înţelegem acordarea de credit către sine, acceptarea emoţiilor şi stărilor pe care le simţi/trăieşti ca fiind reale şi absolut veridice.

Validarea de sine se bazează, în același timp, pe o puternică încrederea în sine și pe propriul sistem de valori. Cu alte cuvinte, te simți confortabil cu tine însuți.

Stima de sine, pe de altă parte,  constituie o valoare umană fragilă şi schimbătoare. Ea creşte de fiecare dată când ne străduim să ne respectăm standardele şi scade atunci când nu reuşim să atingem respectivele standarde.



Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of