Singurătate

Singurătate

#doubleselfie Merit şi eu un selfie?

Singurătate

Mă-mbrac câteodată doar în mine, fără alte nevoi de amândoi.
Mă-mbrac câteodată în singurătate şi mi-o vorbesc în dialog cu tine, fără să te am prin preajmă.
Hahahah… ciudat, nu?
Dar chiar am nopţi din astea, când mă retrag cu totul în monolog vorbit într-o conversaţie închipuită.
Eu întreb, tot eu răspund… eu nasc întrebări, eu răspund la ele, explicându-mi tot mie una alta, în argument pentru tine, evident.

Ce naiba…!! Că mă tot retrag aşa cu mine câteodată; şi nu înţeleg de ce!

Am început să mă-ntreb, în momentele astea de dialog interior, de ce fac scenete în două personaje, când ele sunt jucate într-unul singur.
Dacă pot face eu singură dedublare de mine, dacă pot fi şi în rol activ, dar şi pasiv, dacă am învăţat cumva să-ţi joc rolul, de ce nu mă retrag cu totul din viaţa noastră şi s-o transform uşor aşa, în viaţa mea doar?

Tot trag învăţăminte când vorbesc cu tine în singurătate.
Mi-e uşor să trec momente ce nu-mi convin să le expun către tine când eşti cu mine, am început să cred şi să consider că este mult mai bine pentru mine să nu-ţi mai cer răspunsuri pentru a nu dezvălui şi mai mult din slăbiciunile mele.
Şi-atunci, pentru că am nevoie încă de răspunsuri dinspre tine, ţi le dau tot eu.

Cert situaţia, mă urc pe munţi nervoasă la pas grăbit, vorbind cu mine către mine… uitând şi faptul că urăsc mersul pe jos… uit tot ce nu-mi place să fac în general, pentru că-mi doresc să te argumentez bine şi să te înţeleg şi mai bine.

Citeste si...  SexHibition 13

Degeaba însă dialogul ăsta dintre mine şi tine, îl simt fals şi miroase a paranoia dată de singurătatea asta vorbită-n doi.
Câtă vreme eu urc de una singură doar, munţii ăştia sterpi şi greu de urcat de abrupţi ce sunt… pfff… transpir toată şi nu văd încă vârful unde trebuie să ajung, să mă odihnesc la tine-n braţe după atâta osteneală fizică şi psihică deopotrivă…

Şi deschid ochii şi mă uit atent în jur.
Nu văd vreun munte de urcat. Nu te văd nici pe tine.
Mă văd pe mine cu ochii minţii cumva, mă privesc de departe şi nu-mi place deloc cum arăt.
Par tristă, plânsă şi însingurată.
Nici nu ştiu pe unde sunt exact… sunt buimacă cu totul… nu ştiu cine sunt sau ce vreau… şi nici măcar în monolog nu mă mai simt bine.

Cine sunt eu?? De ce mă mişc pe aici şi ce caut eu?!?

Stai că îmi revin cumva.
M-am întors la mine, aproape de mine… şi la minutele mele pline de certitudinea singurătăţii mele de moment.
Sunt singură pe aici, ăştia ai mei dorm… eu aţipisem un picuţ şi visam că nu ştiu a cui sunt sau dacă sunt.
A mea sunt, logic! Aşa voi şi rămâne. Importantă pentru mine, un pic de ajutor sau înţelegere sau iubire sau ascultare pentru ceilalţi.

Zi cu soare tuturor!!



Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x