Criticăm copilul?

Întotdeauna am considerat critica ca fiind distructivă şi spre deloc constructivă.
Poate că eu sunt genul de persoană care are reacţii negative la critici permanente, sau poate că părinţii mei insistau prea tare în a-mi observa defectele, nepunând mai deloc accent şi pe calităţi, ce întotdeauna mi s-a părut că au trecut neobservate.
Sunt părinţi, există persoane în general, ce consideră că doar prin critică poţi evolua.
Eu sunt împotriva acestei teorii, pe mine critica mă inhibă, îmi dă doar neîncredere în mine, nu mă ajută în niciun fel niciodată. Doar mă deprimă.

IMG_2958

Poate că de aceea eu consider critica ca fiind un lucru deloc necesar în creşterea şi educarea copiilor.
A nu se înţelege că nu-mi cert fiul niciodată sau că nu-i observ neregulile, căci sunt o mămică destul de neîngăduitoare, cu reguli precise..însă, dacă ai tonul potrivit şi critici în glumă cu ironie amuzantă, cu exemple concrete despre greşeli ce sunt admise şi greşeli ce nu se trec cu vederea prea uşor..atunci, copilul nu percepe că-l critici şi că nu-i bun de nimic şi că te dezamăgeşte tot mereu astfel..

El înţelege doar că-i porţi de grijă într-un mod firesc, cum de altfel fac toate mămicile grijulii vis-a-vis de probleme/ întrebări/ greşeli/comportament/ ce este adecvat să faci sau dimpotrivă, în diferite situaţii pentru a fi el pus într-o lumina bună în viitor apropiat, pentru el personal şi nu pentru tine, părintele, în particular.

De obicei ne creştem copiii cu valorile noastre câştigate de-a lungul anilor şi întotdeauna vom descoperi un copil binecrescut din părinţi binecrescuţi. Căci nu există să atribui alte caracteristici şi principii copilului, altele decât cele în care crezi tu. Consider că este extrem de important să fii în primul rând prietenul copilului tău, prietenul acela apropiat, căruia el are curaj să i se destăinuie.

Citeste si...  Critică

Cum reuşeşti să ajungi la o astfel de relaţie?

Foarte simplu este.
Cum se menţin prieteniile în general între adulţi?
Prin confesiuni reciproce. Nu prin critică, nu prin demonstraţii de putere ,unul în fața celuilalt.
Copilul nu trebuie, de asemenea, luat în derâdere, nu trebuie să i te impui doar prin faptul că tu eşti adult, iar el are o vârstă de neluat în seamă.
Este important, cel puţin din punctul meu de vedere, să-ţi expui şi tu slăbiciunile, dacă ai momente de slăbiciune, dacă plângi şi eşti trist sau supărat, să explici copilului concret şi adevărat şi fără minciuni stările prin care treci şi care te determină să ai lacrimi într-o zi.


Nu mi se pare corect să ceri răspunsuri, câtă vreme tu nu ai răspunsuri întrebărilor lui.
Critica este distructivă, repet. De obicei, cei ce critică, nu au argumente clare. Aţi observat careva asta?
De obicei, cei ce critică în mod frecvent, se observă pe ei înşişi în situaţii criticabile, şi le devine mult mai uşor să-şi facă un obicei din a-i certa pe ceilalţi, pentru a distrage atenţia.
De obicei, părinţii ce-şi critică copiii deseori, au nemulţumiri în plan personal, ce se răsfrâng prin cuvinte dure asupra celor mici, din păcate.

Criticând nu-ţi ajuţi copilul să evolueze în niciun fel, nu faci decât să-i măreşti neîncrederea în sine şi să-l complexezi pe termen lung.
Critica este distructivă, nu competitivă.
Și cu asta am încheiat!



Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x