Sine public aparent

IMG_0759

Eram azi la coada la Billa.
Brusc, imi vad un prieten. Un om misto, imi parea mie.
Cand sa-l strig, sa-mi afirm prezenta, il aud tipand catre o doamna mai in varsta:
„- Hai, frate, ca innebunim cu de astia ca voi. De abia va tarati, incurcati pe toata lumea. Ce naiba cautati voi, prin supermaket-uri ?!? N-ar trebui sa dormiti si voi cat mai puteti dormi?”
M-am oprit brusc din a-l striga, socata de ceea ce aud.

Mihai e cel mai binecrescut om din ce cunosc. Sau credeam ca e.
Nu ar supara pe nimeni vreodata. Are grija si de o musca daca simte ca bazaie a suparare.
Si cand colo? Ce aud eu aici?
Altfel de om, diferit tot de cel pe care aveam senzatia ca il cunosc de o viata.
Un grobian.

Cum se poate intampla asa ceva?

IMG_0760

Pai iata cum, mi-am raspuns nervoasa.
Se intampla ca toti, noi toti, sa ne cream o imagine.
O imagine ce credem ca da bine pentru ceilalti.
Avem grija de ea, ne descriem celorlalti prin ea, ne ajutam cu imaginea asta sa fim iubiti de catre prieteni, amici samd.

Citeste si...  Iubirea mi-e femeie

Dar ce se-ntampla cand imaginea aceasta e imprumutata si nu ne reprezinta?

Se-ntampla ca ar trebui sa ne rusinam, mai intai in fata noastra si apoi si in fata celorlalti.
Eu asa zic ca ar fi normal, pai nu-i asa?
Pe cine naiba pacalim noi cu eu, perfectul nostru aparent, cel imperfect din realitate, insa?
Pe noi ne pacalim, fireste. Si de ce o facem?
Pentru ca sinele nostru nu-i pacalibil si pentru ca astfel, el aduna frustrari din cauza de minciuna.
Din cauza ca el nu are curaj sa se desfasoare, va izbucni la un moment dat.
In Billa, tipand catre oameni in varsta ce se misca incet.
Din cauza ca articulatiile le sunt batrane si nu doar pentru ca ar vrea, saracii, sa ne provoace un deranj.



Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x